Fascinaţia pe care a exercitat-o asupra mea, în adolescenţă, prima lectură a unei cărţi scrise de Lev Nikolaievici Tolstoi, nu şi-a pierdut niciodată puterea impactului, nici aura de mister şi de poveste. Au urmat altele, citite şi recitite, diferit percepute la vârste diferite, datorită (sau, din cauza) acumulării unor experienţe care, cum e şi firesc, şi-au pus amprenta asupra educaţiei mele, de-a lungul timpului. Lev Nikolaievici Tolstoi s-a născut la 28 august 1828, pe moşia Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, la aproximativ 190 de kilometri de Moscova. Moşie vastă, construită în secolul al XVII-lea, situată într-o pădure de foioase, Iasnaia Poliana are un nume sugestiv, însemnând, în rusă, „poiană luminoasă” / „poieniţa însorită” / „poiana curată”. Este unul dintre cele trei locuri din lume, în care mi-aş fi dorit să ajung, să văd cu ochii mei mestecenii, conacul, biblioteca cu cele 22 de mii de volume, să ating cu mâinile mele lumina prin care a trecut o viaţă de om, să respir aroma ceaiului rusesc servit în sufrageria pe masa căreia tronează un uriaş samovar. Să ajung în Raiul lui Lev Nikolaievici Tolstoi.
Pavel Basinski, renumit critic şi jurnalist rus, îşi începe cariera de ziarist şi se dedică, totodată, scrisului, excelând în mai multe genuri, de la monografii şi critică literară, la romane experimentale. Cu şanse vizibil mai mari decât mine, ajunge în Raiul lui Lev Nikolaievici Tolstoi şi reface imaginea ultimelor zile din viaţa marelui scriitor, din cioburi adunate cu grijă şi aşezate astfel încât să readucă la viaţă fereastra tulburător de curată, deschisă misterios către drumul acelor zile, definite de întâmplări ce au dat naştere la nenumărate presupuneri, speculaţii, legende. Şi astfel, ia naştere volumul „Lev Tolstoi: Fuga din Rai”, publicat în 2010, care a fost desemnat ca fiind una dintre cele mai populare cărţi ale anului, vândut în numeroase tiraje, bucurându-se de traduceri în mai multe limbi şi recompensat cu premiul Bolşaia Kniga. Spre deosebire de alte lucrări, care filtrează realitatea prin prisma imaginaţiei autorului, şi care refac în plan ficţional tabloul acelor zile, în „Lev Tolstoi: Fuga din Rai”, zece capitole purtând titluri sugestive şi un epilog, ilustrate cu fotografii care pătrund în intimitatea familiei şi a locurilor, urmăresc şi reconstituie, pe baza a numeroase documente oficiale, plecarea lui Tolstoi. „Plecare sau fugă?”: „În noaptea de 27 spre 28 octombrie 1910, în districtul Krapivna din gubernia Tula a avut loc un eveniment incredibil, cu totul ieşit din comun chiar şi pentru un loc atât de neobişnuit ca Iasnaia Poliana, moşia părintească a scriitorului şi gânditorului celebru în întreaga lume, contele Lev Nikolaievici Tolstoi. În acea noapte, contele, în vârstă de optzeci şi doi de ani, a fugit de acasă, într-o direcţie necunoscută, însoţit de medicul său personal, Makoviţki.” Însuşi Tolstoi scria, în scrisoarea de rămas-bun: „Fac ce fac de obicei bătrânii de vârsta mea. Pleacă din viaţa lumească pentru a-şi trăi în izolare şi linişte ultimele zile ale vieţii.” Şi astfel, mica gară din Astapovo, o mică așezare în partea de nord a ținutului Lipetsk, va rămâne în istoria literaturii universale ca martoră a ultimelor zile ale lui Lev Nikolaievici Tolstoi. Jurnalele soţilor Tolstoi şi ale membrilor familiei, cel al dogmaticului V. G. Certkov - redactorul lucrărilor scriitorului, considerat de Alexandra Popoff „un fals discipol al lui Tolstoi”, însemnările lui Valentin Fiodorovici Bulgakov - secretarul particular al scriitorului, însemnări ale discipolilor săi, articole din ziarele ruseşti ale vremii - „Russkoe slovo” („Cuvântul rusesc”), „Odesskie novosti” („Ştiri din Odessa”), „Peterburskaia gazeta” („Gazeta din Petersburg”) şi din presa internaţională şi multe alte surse oficiale, toate stau la baza unei documentări riguroase, care, dublată de o trudă aproape titanică, are ca rezultat o carte fascinantă, deloc uşor de parcurs, dar care oferă cititorului satisfacţia depăşirii unor incertitudini, oferă răspunsuri la multe întrebări şi, mai ales, lasă, ca temă de lucru, întrebări. Între „Plecare sau fugă?” şi „Ploaie îngheţată”, sunt 520 de pagini rezumând 10 zile trăite intens, cu răsuflarea rece a morţii aproape, cu întreaga viaţă trecând prin faţa ochilor, captivă sub pleoapele care coborau din ce în ce mai des, din ce în ce mai lent şi mai ostenite. Cu pecetea grea a iubirii închizând secrete care nu vor fi revelate niciodată. „În viaţa lui Tolstoi au fost trei Marii pe care le-a iubit în mod deosebit: fiica, sora şi mama...” Iubirea, prietenia şi devotamentul. În ordinea în care o consideră potrivită fiecare dintre noi. „Mama Maria Nikolaevna Tolstaia murise când Liovocika nu împlinise doi ani. El nu-i cunoştea figura, nu se păstraseră portretele ei, cu excepţia unei siluete frumos decupate. Aproape de sfârşitul vieţii sale, Tolstoi a început să-i atribuie chipului mamei trăsături nepământeşti şi să tânjească după ea ca un copilaş.” Înainte de a muri, „a avut vedenia a două femei. De una s-a speriat văzându-i faţa şi a cerut să se acopere fereastra cu perdeaua. Poate era spectrul soţiei, lui (poate că nu). Către a doua a părut chiar că se avântă când a deschis ochii şi a exclamat tare: Maşa! Maşa! Mi-a trecut un fior pe şira spinării, scrie S. L. Tolstoi. Am înţeles că şi-a amintit de moartea surorii noastre Maşa, care i-a fost deosebit de dragă.” Pe 7 noiembrie, la ora 6.05, Lev Nikolaievici Tolstoi moare. „După ce Tolstoi s-a sfârşit, toată lumea s-a împrăştiat destul de repede. Erau atât de obosiţi cu toţii după acele zile, încât aveau nevoie de odihnă. Au plecat copiii lui Tolstoi, a plecat soţia lui. „În toată casa am rămas numai Makoviţki şi cu mine, îşi aminteşte Ozolin. Când am intrat în odaia unde şedea Mokoviţki cu capul plecat, el a spus către mine în limba germană: N-au ajutat nici iubirea, nici prietenia, nici devotamentul.” Ideile se leagă şi se despart, încheagă imagini şi gânduri, cresc şi descresc, le poţi prinde în căuşul cuvintelor, sau le uiţi, le pierzi într-o clipă de neatenţie. „Dar, cum se întâmplă deseori la Tolstoi, ideea care-l preocupa a depăşit subiectul.” La fel şi lectura cărţii „Lev Tolstoi: Fuga din Rai” devine o provocare pentru cititor, îl obligă să iasă din zona lui de confort, să caute informaţii, imagini, să lectureze lucrări ale marelui scriitor, să depăşească subiectul - „Raiul pierdut”, şi să devină preocupat şi de o serie de informaţii adiacente, care conferă un plus de valoare educaţiei culturale pe care deja o are, îi incită curiozitatea şi spiritul polemic, pe alocuri, îi potoleşte setea de cunoaştere, de înţelegere. Iar celor împătimiţi de scrierile lui Lev Nikolaievici Tolstoi, aşa cum sunt eu, lectura acestui volum, monografie de o valoare inestimabilă, le aduce aproape visul de a vedea cu ochii mestecenii, conacul, biblioteca cu cele 22 de mii de volume, de a atinge cu mâinile lumina prin care a trecut o viaţă de om, de a respira aroma ceaiului rusesc servit în sufrageria pe masa căreia tronează un uriaş samovar. De a ajunge în Raiul lui Lev Nikolaievici Tolstoi. Şi de a-l părăsi, pentru a răspunde la obsedantele întrebări: „Plecare sau fugă?”, „A cui e vina?” De a răspunde, cu orice preţ, chiar dacă, la un moment dat, soţia sa a dat o definiţie stranie celor petrecute în acele zece zile: „Ce s-a întâmplat este de neînţeles, şi va fi pentru totdeauna de nepătruns."
0 Comments
Leave a Reply. |
Mihaela Arhip
|