Secolul XX aduce ca element de noutate în arta cuvântului scris afirmarea genului de literatură distopică, probabil datorită (sau, din cauza) numeroaselor derapaje care intervin la nivel moral, deformând ideea de normalitate şi atentând la libertatea individului. Secolul XXI continuă şi perfecţionează tendinţa de a contura lumi dezechilibrate moral, inspirându-se din realităţi care par să se apropie, periculos de mult, de universul transfigurat în cuvinte. Au apelat la convenţia literaturii distopice, pentru a trage un semnal de alarmă față de anumite evoluții periculoase și derapaje din societate, autori ca George Orwell – „1984”, „Ferma animalelor”, Ray Bradbury – „Fahrenheit 451”, H.G.Wells – „Maşina timpului”, Aldous Huxley – „Minunata lume nouă”, Hugh Howey – „Silozul”, Suzanne Collins – „Jocurile foamei”, Veronica Roth – „Divergent. Insurgent. Experiment. Four” şi mulţi alţii. Scrierile acestora trădează o remarcabilă putere de anticipaţie, lumile conturate situându-se de multe ori, în echilibru precar, la graniţa dintre realitatea imediată şi ficţiune. O astfel de lume construieşte admirabil Margaret Atwood în „Povestea slujitoarei”.
0 Comments
Celebra pictură „Cina cea de Taină” pare să îngheţe în timp clipa în care Iisus „s-a tulburat cu duhul şi a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde.”, clipă în care „ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu-se despre cine vorbeşte.” Se spune că, într-o zi, în timp ce asista la repetiţia unui cor bisericesc, Leonardo da Vinci a văzut într-unul dintre băieţi imaginea desăvărşită a lui Hristos. L-a invitat la el în atelier şi i-a reprodus trăsăturile în studii şi schiţe. Se scurg ani de trudă, pictura era aproape gata, însă Leonardo nu găsise modelul ideal pentru Iuda. După îndelungi şi chinuitoare căutări, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, lungit într-un şanţ. Le-a cerut ajutoarelor sale să-l ducă la biserică, deoarece nu mai avea timp să facă studii şi schiţe. Acesta a fost cărat până acolo, fără să-şi dea prea mult silinţa să afle ce se întâmplă cu el. Ajutoarele îl ţineau în picioare, în timp ce maestrul copia trăsăturile necredinţei, ale păcatului, ale egoismului, atât de bine imprimate pe faţa sa. |
Mihaela Arhip
|