„Arta e făcută să ia realitatea prin surprindere...” mărturisea Françoise Sagan, copilul teribil al scenei culturale franceze din anii '50-'60, supranumită „Mademoiselle Chanel a literaturii”. Şi, cum poţi lua realitatea prin surprindere, decât aşezându-i în faţă o oglindă, în care să îşi privească uimită copia fidelă, dar inversă, pe chipul căreia se disting cele trei riduri ale sale: singurătatea, teama de îmbătrânire şi dragostea trăită ca minciună. Într-o astfel de oglindă, aşezată în faţa realităţii din imediata ei apropiere, se priveşte Françoise Sagan. Un singur chip, al ei, în imaginea reflectată închizând personajele romanului „Vă place Brahms?” şi delectându-se cu prilejul pe care acestea i-l oferă, de a le face o fină analiză psihologică, mai ales personajului feminin, care pare să-i fie o copie aproape fidelă.
0 Comments
|
Mihaela Arhip
|