Titlul original, „An unnecessary woman”, într-o traducere aproximativă (a mea) „Femeia inutilă”, are valoare rezumativă şi anticipativă şi trădează puternica încărcătură emoţională a paginilor care urmează a fi citite: Aaliya, o femeie singură în Beirutul sfârşitului de secol 20, divorţată, fără copii, de multe ori blamată de cei din jur, de puţine ori apreciată la adevărata ei valoare, considerându-se inutilă, mărturiseşte cu sinceritate că „Literatura îmi dă viaţă, iar viaţa mă ucide.” Şi se autodefineşte: „Eu sunt Raskolnikov. Eu sunt K. Eu sunt Humbert şi Lolita. Eu sunt voi”. Şi se refugiază în literatură, departe de semenii ei, într-un apartament plin de cărţi, cărţi despre care afirmă că: „Pentru o femeie nereligioasă, asta e religia mea.” Cu atât mai incitant demersul de a se autodefini, cu cât aflu că autorul cărţii este un bărbat, născut în Iordania, crescut în Kuweit şi în Liban.
0 Comments
|
Mihaela Arhip
|