Matematica nu a fost niciodată prietena mea. Când am citit „Profesorul şi menajera”, mi-a părut rău că nu am avut niciodată un profesor ca personajul lui Yōko Ogawa. Nu cred că m-aş fi împrietenit cu matematica, sunt umanistă prin formaţie şi structură intelectuală, dar aş fi înţeles mai devreme că, atât Universul exterior, cât şi cel interior, au ca limbaj comun matematica. Şi o magie pe care numai ea le-o poate conferi. Romanul lui Yōko Ogawa te face să te îndrăgosteşti de matematică. A fost ecranizat în anul 2006 de regizorul Takashi Koizumi.
0 Comments
Bunicii mei materni mă leagă de Basarabia. Bunicul Alexandru, Dudu, a fost jandarm, român trimis cu serviciul în regiunea Bălţi. S-a căsătorit cu bunica Ecaterina, Bica, basarabeancă aprigă, şi au avut şase copii, trei băieţi şi trei fete. Doar doi născuţi în Basarabia, fiindcă bunicul Alexandru a fost detaşat cu serviciul la Flămânzi, în judeţul Botoşani, unde a fost şef de post ani mulţi. Erau aici când, în 1940, Basarabia a fost anexată de sovietici şi bunica Ecaterina nu şi-a mai văzut niciodată familia. Acest fapt a marcat-o profund şi toată viaţa a purtat ca pe o povară dorul după Basarabia ei, dor care a ajuns şi la mine, din generaţie în generaţie. Am citit cărţile unor scriitori basarabeni (Ion Druţă, Grigore Vieru, Zinaida Cenuşă, Efim Tarlapan - pe care l-am cunoscut personal, Dumnezeu să îl odihnească), nutrind speranţa că îmi vor stinge dorul după locurile pe care nu le-am văzut niciodată. Dar toate l-au amplificat. |
Mihaela Arhip
|