O legendă din folclorul rus spune că, demult, exista un bătrân care domnea peste regatul frigurilor şi al zăpezilor fără sfârşit, un bătrân nemuritor, care avea puteri supranaturale: Moş Gerilă. Oamenii care iubeau frigul erau răsplătiţi de acest bătrân cu vitalitate şi cu forţă de muncă, în vreme ce pe ceilalţi, care se plângeau de condiţiile vremii, nu îi aprecia. Dar, având sufletul cald, el îi ajuta pe toţi călătorii care se rătăceau prin zăpada şi prin viscolul de pe teritoriul lor, îndrumându-i pe cărarea cea bună. Se povesteşte că bătrânul era însoţit de către nepoata sa, Snegurocika, ea fiind atât fata Iernii, cât şi a Primăverii. Şi se mai povesteşte că ea ar fi fost făcută din zăpadă de către doi bătrâni, care nu aveau copii. Dorinţa acestora ca fetiţa de zăpadă să prindă viaţă a fost atât de puternică, încât Dumnezeu le-a ascultat rugile şi ea a devenit om. Conform credinţelor populare, Moş Gerilă ar fi adoptat-o pe Fetiţa Zăpezii.
0 Comments
Nichita Stănescu spunea că „prietenia nu este un dor, ci o prezenţă.” Cred că aceste cuvinte definesc cel mai bine legătura dintre mine şi Florentina Toniţă, o legătură care durează de mulţi ani, timp în care ne-am întâlnit doar când trebuia ca dorul să devină prezenţă. Dacă mă întreabă cineva „Ce faceţi când vă vedeţi, când nu vă vedeţi?”, răspund simplu şi sincer că „vorbim la o cafea despre Dumnezeu...” („la conac”). Prietenia noastră este ca o pasăre ale cărei aripi se cer în direcţii diferite şi am crezut de multe ori că ritmul alert al vieţii va rupe în două pasărea care suntem. De fapt, viaţa doar a mărit anvergura aripilor, ca să poată cuprinde în zbor mai mult cer. Şi, uneori, când pasărea se odihneşte, revine la forma ei iniţială, de prietenie cu două aripi. |
Mihaela Arhip
|