Un roman-poem, redactat pe mai multe voci, ca un cor antic grecesc, focalizat pe tema căutării identităţii. Aspectul polimorf, fragmentarea discursului narativ (sugerând universul la care se raportează, lipsit de ordinea firească a legilor sale nescrise), perspectiva subiectivă multiplă care afectează într-o anumită măsură coerenţa povestirii, renunţarea la conflictul concret şi la intriga bine reliefată, valorificarea (fascinantă) a unui amănunt istoric real şi construirea unui personaj-idee captează atenţia cititorului, îl menţin în albia textului şi îi promit perspectiva descifrării, în final, a întregului conţinut ideatic.
0 Comments
Recenziile favorabile, ideea că povestea are la bază un moment mai puţin cunoscut şi mai puţin mediatizat din istoria Statelor Unite şi afirmaţia lui Gérard Depardieu, aflată pe coperta 1, recomandă cartea „O mie de femei albe”. „Această carte este în totalitate o ficţiune, în ciuda strădaniei de a convinge cititorul de contrariu. Cu toate acestea, sămânţa care s-a transformat în roman a prins rădăcini în imaginaţia autorului graţie unui eveniment istoric real. În 1854, în cadrul unei conferinţe de pace susţinute la Fortul Laramie, un important şef de trib al indienilor Cheyenne din partea de nord a ţării a cerut reprezentanţilor armatei statelor Unite să le dăruiască o mie de femei albe, care urmau să devină soţiile tinerilor săi războinici. Având în vedere faptul că orânduirea indienilor Cheyenne este de tip matriarhal, iar nou-născuţii aparţin tribului din care face parte mama, aceasta li s-a părut cea mai potrivită cale de a pătrunde în lumea omului alb, o înspăimântătoare lume nouă ce se închidea în faţa amerindienilor, chiar şi în 1854.” (Nota autorului) |
Mihaela Arhip
|