Întotdeauna m-au fascinat marii noştri actori, prin capacitatea de a memora atâtea şi atâtea scenarii şi, mai ales, de a le îmbrăca în nuanţe şi emoţii şi trăiri intense, care să le pună în valoare, ridicând publicul în picioare, în erupţii de aplauze, transfigurând realitatea într-o asemenea manieră, încât graniţa între ficţiune şi realitate, între viaţă şi rol, era aproape imperceptibilă, pentru spectator. Nebănuite mi-au fost multă vreme şi truda şi căderile şi necazurile acestora, fiindcă vedeam, ca mulţi alţii, doar scena, aplauzele, bucuria, succesul.
1 Comment
|
Mihaela Arhip
|