Mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut. Ca un joc uitat din copilărie, ca naiva rugă a fetei din poemul eminescian: „Eu pe-un fir de romaniţă./Voi cerca de mă iubeşti.” Mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut. Odată închisă coperta după ultima pagină, ca o cortină ce se lasă peste actul final, mi-a plăcut. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut. În „Exerciţii de echilibru” nu e doar Tudor Chirilă, autorul cărţii, sunt şi eu, aşa cum nu mă cunoaşte nimeni. Aşa cum aş vrea să fiu uneori, dar nu ştiu să fiu. Aşa cum nu vreau să fiu, dar sunt. Aşa cum nu ştiu să fiu, dar încerc. Este o carte care îl defineşte parţial pe Tudor Chirilă. Acum ştiu de ce, totdeauna când îl vedeam, aveam senzaţia că umerii lui poartă povara unui dor. De parcă ar tânji după aripi.
0 Comments
|
Mihaela Arhip
|