Romanul lui Kazantzakis îmi pare o imagine în oglindă a Evangheliei, deformată de apele tulburi ale realităţii apropiate, concrete, umane şi de imposibilitatea Omului de a conştientiza prezenţa sau absenţa unor limite. Fiecare om se poate identifica pe sine, în momentul Răstignirii Mântuitorului, fie cu unul dintre tâlhari, fie cu celălalt. „Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. (...) Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut niciun rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai" (Luca 23, 39-43).
0 Comments
|
Mihaela Arhip
|