Familiarizată, într-o oarecare măsură, cu lucrările pictorului rus Ivan Şişkin, nu-mi explicam ce anume mă intrigă la imaginea reprodusă pe coperta cărţii „Zuleiha deschide ochii”, scrisă de Guzel Iahina. Şi am cumpărat cartea. Abia după ce am citit-o, (într-adevăr, una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultima vreme), mi-am dat seama că silueta cărămizie a vânătorului nu apare în pictura originală. Pe de o parte, am înţeles şi mi-a plăcut ideea, dar, pe de altă parte, mi-a displăcut faptul că s-a mizat pe (in)cultura cititorului, care va percepe pictura ca pe o secvenţă în culori a unui fragment semnificativ din cuprinsul romanului (ceea ce nu este), când personajul feminin „îşi croieşte drum prin pădure”, crezându-se singură, cu gândurile sale: „Încă nu-şi dădea seama dacă duhurile sălăşluiau în pădure sau nu. Câte dealuri urcase, câte văi coborâse, câte pâraie traversase în cei şapte ani, şi nu întâlnise picior de duh. I se părea uneori că ea însăşi e duhul...”
0 Comments
|
Mihaela Arhip
|