Imaginaţi-vă o lume nu foarte diferită de cea din scenariile de care facem haz astăzi, sau pe care le considerăm aflate la limita imposibilului. Omenirea, însă, tinde să îşi depăşească limite obiectiv impuse, deşi nu este capabilă să înţeleagă ceea ce se ascunde în spatele acestora. „Soarele gol”, de Isaac Asimov, este un avertisment, ca multe alte cărţi. Dar, cei care au puterea să le înţeleagă, nu deţin puterea să se implice. O mie de ani în viitor. Un Univers în care există Pământul şi Lumile Exterioare. Hipertehnologizate. Guvernate de Creierul pozitronic. Nici Universul nu mai este ceea ce a fost înainte ca tehnologia să devină stăpâna omului, nici Pământul nu mai e la fel, acum ascuns sub calote uriaşe, caverne de oţel care acopereau oraşele „înţesate de lume: apartamente, bucătării de cartier, uzine, şosele rulante, toate confortabile şi încălzite de prezenţa omului.”
Solaria este una dintre lumile exterioare, care aveau faţă de Pământ o atitudine dispreţuitoare, „sau, în cel mai bun caz, o bunăvoinţă plină de superioritate”. Solaria este o lume în carantină autoimpusă. „...dintre cele 50 de lumi exterioare, Solaria este într-adevăr cea mai renumită pentru varietatea şi buna calitate a modelelor de roboţi pe care le produce.” Are 9.500 mile în diametru şi, „sub raportul climei şi atmosferei, se aseamănă cu Pământul.” Este o lume autarhică, în care trăiesc 20.000 de oameni, „număr socotit optim chiar de solarieni”, deserviţi de 10.000 de roboţi. Pentru un singur om. Adică, „vreo două sute de milioane de roboţi pozitronici pentru diverse munci.” Solaria este o lume în carantină autoimpusă. Oamenii se tem de contactul direct cu ceilalţi, trăiesc în medii aseptice, singuri în locuinţe mai mult decât confortabile, imense, în care „...fiecare cameră este destinată pentru un anumit scop. [...] biblioteca. Mai există o cameră de muzică, o sală de gimnastică, o bucătărie, o sufragerie, un atelier mecanic, diverse încăperi pentru repararea şi testarea roboţilor, două dormitoare... [...] o cameră de vizionare...”, şi nu întâlnesc solarieni decât prin teleprezență holografică, iar un pământean este considerat purtător de viruşi şi microbi: „Solarienii trăiesc complet separaţi şi nu se văd unul pe altul decât în împrejurări cu totul excepţionale.” Într-o asemenea lume, are loc o crimă. Este ucis Rikaine Delmarre, fetolog. Fapt ce pare imposibil, având în vedere frica viscerală a solarienilor faţă de contactul fizic direct, şi având în vedere cele trei Legi ale roboticii: „Prima lege a roboticii: Un robot nu poate să facă vreun rău unei fiinţe umane sau, prin inacţiune, să permită să se facă vreun rău unei fiinţe umane. [...] a Doua lege a roboticii: Un robot trebuie să execute ordinele primite de la o fiinţă umană, afară de cazul în care aceste ordine ar contraveni Primei Legi. [...] a Treia lege a roboticii: Un robot trebuie să-şi conserve propria existenţă, în măsura în care această conservare nu contravine Primei sau celei de-a Doua legi.” În vederea rezolvării cazului inedit, este detaşat pe Solaria Elijah Baley, detectiv categoria a 6-a din corpul de poliție al Orașului New York. În aparenţă. În esenţă, este detaşat cu un alt scop. Înainte de a pleca, guvernul pământean îi cere să studieze slăbiciunile societății solariene: „- Situaţia dumitale va fi unică. Te vei afla pe Solaria la invitaţia lor, îndeplinind o misiune pe care ţi-o vor da ei. La întoarcere, vei avea informaţii utile pentru Pământ.” Ajuns pe Solaria, descoperă că va avea un partener de investigaţii cu care mai lucrase la un caz elucidat cu succes, pe R. Daneel Olivaw, un robot umanoid de pe Aurora, cea mai puternică Lume Exterioară. Acesta are raţiuni proprii care îl determină să treacă drept om în faţa solarienilor: „- [...] Colaborând cu un om din Lumile Exterioare, te-ai ridica în ochii solarienilor”, îi mărturiseşte el lui Elijah Baley, „pe când o colaborare cu un robot ar avea rezultate contrare.” Dar detectivul nu se lasă înşelat de explicaţia robotului umanoid de pe Aurora. Cercetând cazul, Baley află că vecinul lui Delmarre, roboticianul Jothan Leebig, lucrează la o metodă de a ocoli incapacitatea roboților de a ucide oameni. Folosindu-se de o problemă semantică a celor trei legi ale roboticii şi bazându-se pe faptul că, dacă un robot nu știe că acțiunea sa îi poate dăuna omului, nu va fi oprit de Prima Lege, el studiază implicațiile viitoare ale acestui lucru, care sunt reprezentate de posibilitatea folosirii roboților în războaie. Elijah Baley rezolvă cazul şi se întoarce pe Pământ. Însă nu-i pasă de gloria cu care este încununat şi este decis să spună pământenilor în faţă un adevăr de care aceştia ar trebui să ţină cont: „- Există o singură lume asemănătoare Solariei. Şi anume Pământul. [...] Noi suntem o Solarie pe dos. Ei s-au izolat unul faţă de altul. Noi ne-am izolat de galaxie. Ei au ajuns într-un punct mort cu domeniile lor inviolabile. Noi am ajuns într-un punct cu oraşele noastre subterane. Ei sunt şefi fără subalterni, afară de roboţi, care nu pot riposta. Noi suntem subalterni fără şefi, numai cu Oraşele ce ne închid spre a ne ţine în siguranţă.” Baley aduce și informațiile cerute, care permit guvernului pământean să prezică prăbușirea societăților spațiene, aducând totodată şi răspunsul la întrebarea care i-a fost pusă la plecare: „- Aţi întrebat care sunt slăbiciunile Lumilor Exterioare. Punctele lor tari erau roboţii, populaţia scăzută şi vieţile lor lungi, dar care le erau slăbiciunile? [...] Slăbiciunile lor sunt roboţii, populaţia scăzută şi vieţile lor lungi...” „Soarele gol”, al lui Isaac Asimov, o metaforă stranie, este cel de-al doilea roman din seria Roboților. La fel ca romanul care îl precede, „Cavernele de oțel”, el reprezintă o combinație între romanul polițist și cel science fiction, un avertisment tulburător despre efectele devastatoare ale dezumanizării treptate provocate de pătrunderea tot mai incisivă a tehnologiei în viaţa omului, care se transformă în robot, captiv al propriilor greşeli, decizii şi spaime. Seriile „Roboţii” – „Imperiul galactic” – „Fundaţia” rămân, pentru mine, cele mai complexe şi mai fascinante serii science fiction pe care le-am citit vreodată şi pe care le recitesc ori de câte ori realitatea dă semne că ar începe să semene cu vreuna dintre lumile create de Isaac Asimov. Recomand (de acelaşi autor): „Roboţii” – „Eu, robotul”, „Povestiri cu roboţi”, „Caverne de oţel”, „Roboţii de pe Aurora”, „Roboţii şi Imperiul”, „Imperiul galactic” - „Curenţii spaţiului”, „Pulbere de stele”, „O piatră pe cer”, „Fundătura”, „Fundaţia” - „Preludiul Fundaţiei”, „Fundaţia renăscută”, „Fundaţia”, „Fundaţia şi Imperiul”, „A doua Fundaţie”, „Marginea Fundaţiei”, „Fundaţia şi Pământul”. În afara seriilor: „Zeii înşişi”, „Nemesis”, „Magie”, „Azazel”, „Memorii”, „Omul bicentenar”, „Căderea nopţii”, „Mincinosul”, „Întrebarea finală”, „Visele sunt sacre”, „Evidenţa”, „S-a pierdut un robot”, „Destinaţia: creierul!”, „Întâi să prindem iepurele”, „Băieţelul cel urât” etc.
0 Comments
Leave a Reply. |
Mihaela Arhip
|